Îmi trezesc sufletul, să coboare din visare, să-mi adune gândurile de dorinţele neîmplinite, să privească în sus şi să întâlnească cerul, să privească în jur, să se încălzească la soarele blând ce luminează faţa...ce alintă florile şi care se simte în miezul universului. Fac paşi mărunţi...străpung carapacea pietrificată şi zâmbesc! Ies din norii negri ai confuziei şi îmi trăiesc clipa! Când am nevoie de curaj privesc ziua, nu uit că am învins-o pe cea de ieri...că sunt puternică şi poate mă voi trezi într-o zi în care ieri şi mâine nu mai contează.Privesc azi în adâncul tău şi-mi caut zâmbetul pe care ieri l-ai strivit în tăcerea lacrimilor! Mi-a încremenit clipa în pleoapa dorului de fiinţa ta, iar lacrimile-mi stau la uşa sufletului aşteptându-te. Stau şi te-aştept pe marginea ferestrei în care secunda priveşte departe spre zarea cerului unde talpa iubirii îşi scaldă buzele şi zâmbetul, iar tu mă ţii în sfârşit în braţe...mă alinţi şi mă priveşti. Cât de lungă e eternitatea clipelor în care eşti departe de mine şi cât de crud îmi doresc să se oprească ticăitul infernal al timpului într-o clepsidră iar eu să îmi aşez capul pe pieptul tău...unde inima ta pulsează strigându-mă prin fiecare bătaie iar eu să te privesc şi să doresc să îmi umplu privirea de tine...!
Aşteptările noastre sunt prea mari...dar asta înseamnă să ne mulţumim cu puţin???!!! Nu voi mai controla totul...azi privesc la fluturii în zbor şi îmi opresc privirea asupra cerului...Las sufletul să zboare cu fluturii prin flori şi mă înalţ cu doru-mi purtându-ne prin nori...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu