Ne-amăgim în amurguri pline de frumuseţi, în dimineţi pline de iubire, de înţelegere...de tandreţe...cu iubirea ce sufletul o simte...cu iubirea pe care inima o vrea! O aşezăm în straturi de o anumită mărime în aşa fel încât durerea care încearcă să strice frumuseţea dimineţilor cu rouă, să fie din ce în ce mai mică...şi cu trecerea timpului să diminueze din trăirile pe care viaţa le impune să le simte. Ne-aducem aminte de iubiri trecute...iubiri ce au lăsat cândva răni ce nu au fost şi nu pot fi cicatrizate. Dar le lăsăm amurgului ce încearcă să ne apese şi le dăm nopţii ce poate să le cuprindă în întunericul de nepătruns. Se lasă seara, şi-n cântecul ce lin s-aude, pătrunde gândul inimii ce vrea să se facă simţit în întristarea iubirilor ce au trecut...mai sunt...şi dor...!!Îmi amintesc de clipele în care iubirea ne pătrundea pe amândoi cu-mbrăţişări de îngeri printre aripile desprinse de durerea sfâşietoare pe care o ascundeau. Îmi amintesc de timpurile în care-mi aşezai cu drag pe frunte diadema iubirii, cuprinsă de întreaga frumuseţe a stelelor luate din nopţile în care ne spuneam că numai noi existăm.
Luna ne privea de dincolo de începuturi şi ne chema în misterioasa ei existenţă pentru a ne da şi nouă din veşnicia gândului...din trăinicia iubirii. Atâtea nopţi în care ne-am privit şi ne-am vegheat chipurile îngândurate, ne-au trimis spre înălţimea cerului pe aripi de înger, acolo unde tăcerea se simte în cuvintele nerostite, acolo unde sunetul şoaptelor se aude de departe cum ne cheamă...cum ne pătrunde şi ne-ndeamnă să fim aceeaşi...să trăim în frumuseţea zorilor ce se ivesc după fiecare noapte în care picuri de ploaie ne-nlănţuie şi ne fac să rămânem îmbrăţişaţi în vise...în gânduri...în iubire...!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu