În liniştea serii de vară, îmi aud iară inima bătând în ritmul melodiei ce parcă mă cheamă de departe...spre tine...spre sufletul cald ce aşteaptă un zâmbet...o mângâiere...o iubire.Iubite, cântă-mi la marginea sufletului meu cu degetele dorului ce-l simt mereu departe. Îţi ascult melodia mângâind duios cuvintele ce ies din adâncurile necuprinse şi necunoscute. Am dat frâu liber slovelor să se întrupeze în cântecul ce lin s-aude şi care în noi pătrunde cu bucuria regăsirii la margine de suflet. Tăcerile ce se-nghesuie la poarta care mărginea începuturile, au început să se audă şoptind printre suspine, iar visul ce-n ele zăcea înlănţuit, se născuse.
Păşesc cu tălpile goale prin iarba serii de vară. Păşesc cu sfială să nu strivesc flori de păpădii, gânduri-globuri de lumină. În lanul meu cu vise sunt urme de trandafiri. Este atâta lumină încât umbra de ieri a renunţat să mă mai însoţească, ascunzându-se sub piatra de râu adormit. Din înaltul sufletului meu zâmbesc unui trandafir, ce pentru a mea nemurire de-o secundă, mi-a dăruit un cântec scris cu roşu pe-o petală.
Liniştea începu să se joace printre picăturile de rouă ce ascultau muzica şoptind-o în clipe de neuitat.
Iubite, cântă-mi acum o melodie din strunele viorii ce n-au uitat să mai rostească şoapte care pleacă dinspre tine...gânduri ce se-ndreaptă spre mine. Pe-aleea lor, pe drumul ce duce spre-mplinire, lasă lumina să ne-aline cu suflete de dor...acolo unde visele dispar.
Iubire, dă-mi din durerea ta, distruge lacrima ce stă să cadă, acoperă-mi cu cântecul ce se-aude din ce în ce mai aproape, bucuria ce se naşte din tăcerile fără sunet...din liniştea ce se joacă în picături de rouă.
