Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

luni, 30 martie 2009

Să ne rugăm...în tăcerea dintre noi

Să ne rugăm pentru ca iubirea noastră să-nflorească...pentru ca mlădiţa dragostei să crească plină de miresme dulci de rodiri...pentru ca din neaua grea de peste iarnă rod de viaţă caldă iarăşi să legăm...pentru ca lumina peste noi să cearnă...să ne rugăm...!
Aş vrea să par un înger, un înger călător să plutesc aievea printre nori, să pot alinta inimile zdrobite de iubiri nebănuite. Privesc cum cerul albastru fără de nori ce mă învăluie în taină sub glasul lumii de cu zori, îmi îngăduie răgazul. Aş vrea să rămân la fel să nu mă mai întorc, să pot privi de aici din cer cum inimile se unesc.
Te privesc de dincolo de marginile începutului. O lacrimă cade pe oglinda timpului care reflectă chipul tău. Am plecat de lângă tine fără să privesc înapoi şi am păşit în tărâmul lui ,,fără de tine’’...acolo unde tu eşti doar un dor ce doare şi-am ştiut că aveai dreptate, nu se poate, iubirea nu-i de-ajuns să susţină prea mult o floare fără rădăcină.
De ce-ai tăcut?...Nu te aud...! Îmi simt pe frunte părul ud. Aud lacrima cum se scurge...mi-e cald...Prea cald! Şi mâna ce vrea să smulgă cuvântul tău!
Să taci! Nu vreau să te aud! Nu vreau cuvinte de demult! Dar totuşi...zi-mi ceva! Oftat! Orice! E zgomot mult şi-i...linişte...! E frig...! E rece şi-i tăcere. Aş vrea s-alerg...aşa mi-ar pieri auzul fin. Dar n-am să fug. Rămân aici. Şi-am să ascult cu paşi mici...tăcerea ta...!
Să ne rugăm cu sufletul deschis şi ochii plini de picături de iubire, înspre tăcerile dintre noi...când bucuria încearcă să se aşeze plăcută aproape de inimile noastre...! Să ne-adunăm din gheaţa ce pătrunde un sunet în tăcere...şi cu braţele întinse spre spaţii necuprinse, s-aducem pe-al înserării drum un dor din suflete ce aşteptau să fie iar...iubire între noi...iubire dinspre noi...!
Publicat de la Niciun comentariu:

sâmbătă, 7 martie 2009

Simţi că mă pierzi...!


Simţi că totul se prăbuşeşte în jurul tău...simţi că mă pierzi şi ţi-e inima îndoită de durere...! N-ai arătat că sufletul ţi-e dornic de-a fi...în doi...! Rogi cu mâinile împreunate Divinitatea ca să-ţi mai dea din puterea pe care-o aveai, pentru a mai iubi o clipă...pentru a mai gusta din fericirea ce dragostea ţi-o dă...!
Din cioburi strânse-n suflet, triste şi-ngândurate, încerci să readuci în viaţa pe care-o trăieşti, cenuşa rămasă din vântul ce-a suflat-o peste întinderi nesfârşite, peste-a dorinţei clipă-n aşteptare. Întinzi în disperare, spre înaltul cerului, mâinile-ţi pline de chemare, prin vântul ce-ţi arată palida făptură.
Tu, inimă dornică de iubire, mai dă-mi timp să-mi aduc sufletul acolo unde n-a fost...dă-mi timp să trăiesc iubirea adusă-n cale dintr-o furtună ce-a lăsat în faţa mea o altă inimă rătăcită. Tu, inimă ascunsă, adună-ţi paşii în noapte şi alungă suspinul...! Nu mă lăsa să plâng...nu mă privi cu milă...! Urmăreşte-mi ochii trişti ce-aşteaptă cu teamă bucuria împlinirii...!
Simţi cum totul se dărâmă...simţi că mă pierzi...! Eu, cea care mereu eram pierdută în umbra veşnicei chemări, mă regăsesc în inima cea îndoită de-atâtea rugăminţi...Adun cioburi de dragoste trecută şi refac dornică de-a construi, iubirea cea pierdută...pe care am trăit-o singură...în doi...!
Publicat de la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.