De prinzi...o picătură de vis

Suntem doar un amestec de iluzii transpuse în culori ce curg spre nemurire, împrăştiind fiori. Suntem un fum de nori ce zboară printre stele după veşnica lumină revărsată peste zări. Suntem un amestec de gânduri risipite în nopţile senine pe stele vrăjite. Avem sentimente adunate într-un buchet de vise. Cuvântul, călător într-o lume plină de frământări, răscoleşte prin zări chemări nerostite. Dacă prinzi în mâini lumina în cântec şoptit, din salbe de gânduri ce trec prin porţi de vis, se aude chemarea din noi ce vesteşte speranţa născută în lumea creată de mine aici...de tine-n depărtări. Apriga dorinţă înlănţuită sub lacăt de tăceri, din noi nu va pieri...! Doar neputinţa în zbaterea ei nesfârşită ne-a arătat ce va să fie...sau ce n-a fost nici ieri! Se-aud strigări din depărtări, se simt chemări înalte, se-ntorc spre lumina ce se vede, se-ntorc spre clipa ce se simte...!

La capăt de vis, venind uşor spre mine, încerc în braţe să te cuprind şi-n suflet să pătrund lumina ce-mi aduce iubirea pe care nu pot s-o ating...! De prinzi în mâini lumina, păstreaz-o lângă tine să-ţi înveşmânte calea cu al ei mister şi adună în priviri frumosul care vine să-ţi dea aripi de înger pe al vieţii drum...!
Picătură de vis, de dragoste şi dor, iubirea dăinuieşte-n inimi cu sufletul curat. Ne oferă clipa de speranţă de care să ne-agăţăm. Aşezăm la margine de vis cuvinte dragi peste care presărăm petale de suflet. Ne bucurăm când urcăm pe culmile iubirii cu bucuria împlinirii...plângem când din aripile desfăcute frâng pe rând, câte un vis...sau o dorinţă...
Rămâne amintirea visului ce a vrut să fie o chemare de luceferi în uitate zări senine şi din triste legăminte ce vântul le-a spulberat, rămâne tăinuirea iubirii pe care o păstrăm în suflet.

Dansând cu tine pe ringul vieţii

Am început dansul inimilor adunate pe ringul vieţii...am început pasul în doi în dezlănţuirea mult aşteptată...! A înflorit dansul pictat pe-un colţ de lună în miez de noapte printre stele strălucind. Au ieşit sufletele la dans...în prag de vis...pe ring de dans...! Mă ţii acum de mână, şi inima-mi se zbate între ritmul de ieri şi cel de azi. S-aud bătăi prelungi, se simt priviri căzând, în lacrimă de dor, în acorduri duioase, pe ringul serii...pe ringul vieţii. Sunt sunetele lumii ce vin înmiresmate, din clipele trecute...din clipele prezente. În paşi de dans, ce-abia se-ating de margine de lună, trec magic printre noi, scântei înaripate...din stelele căzute, ce au păstrat cu dor, ritmul melodios.

Ce bine-i lângă tine...

te simt mereu aproape...

şi clipele-mi trec parcă

neîncetat de tandre...

pe strunele pictate...

de-al dragostei fior.

Tu eşti lumina vie

ce-mi duce mai departe

dorinţa de iubire...

cu blânda-ţi dăruire...

cuprinsă-n tot şi-n toate...!

Dansăm pătrunşi

de dragostea dorită...

şi-n paşi mărunţi mă-ndrepţi

spre capătul de ring...

spre capătul de viaţă.

În braţele tale...!

Braţele tale cuprind cu putere întreaga iubire ce a-nceput...ce nu s-a sfârşit. Cu gânduri curate, scriu povestea lor...în culori de aur şi îmbrăţişări calde. Două braţe pornite undeva în noapte...cuprinse de dor şi visare...aduc dinspre azur, o ploaie de stele în plete să-mi cuprindă, lumina lor. În colţul de lună, din aripa iubirii, cu braţele-ntinse, aduci către mine o clipă de visare...o iubire începută.
Te-ai pierdut printre stele...în apriga noapte...ai luat cu tine aripile mele ce nu mai ajung să zboare...se zbat până la tine...pentru că eşti prea departe...! O aripă mi-a ars-o luna, iar alta-i plină de zăpadă...şi e lumină prea puţină ca drumul înapoi să-l mai pot vedea. Aştept tristă firul verde să spargă grelele troiene...dar primăvara-i prea departe şi iarna peste ea se cerne. Pe margine de stea aştept ca în braţele tale, iubirea să se aşeze...iubirea ce a-nceput...iubirea cea fără de sfârşit...! În cântec să vii...între reci aşteptări să aduci...printre zbateri de vânt...din clipe pustii...iubirea ce-o ţii în braţe cuprinsă...!

Un suflet vămuit

Ne trezim uneori la răscruce de drumuri, dezorientaţi, neştiind unde-i apusul, unde-i răsăritul. Ne privim doar umbra încercând să facem din ea un ceas solar. Am vrea să mergem mai departe, dar trebuie să dăm vamă unor oameni născuţi din sămânţă de necunoscut. Ochiul lor ne-a zărit de departe, n-avem timp nici să clipim, ne trezim prizonieri ai unui timp, în care sufletul ne este luat la măsurat după sufletul lor. De regulă sunt trupuri mari cu suflete mici, şi-atunci încep să taie dintr-al nostru, aruncându-l în praf cu nepăsare, spunând dispreţuitor: nu avem nevoie de vise, de iluzii, de incertitudini, de partea udată de lacrimi, de trecutul desuet, de colţul de poet...!Din sufletul vămuit rămâne atât de puţin, încât începe să tragă de restul rămas până devine străveziu, sau până se destramă. Nu-i pasă, nu-i durere prea mare, peste puţin timp va apărea alt suflet ce va da rătăcirii fără să vrea, vamă.
Îngenunchez să-mi adun sufletul zdrenţuit, împreunându-mi gândurile pentru rugăciune: ,,Arată-mi, Doamne, drumul meu! Fură pentru mine din soare căldură, iar oamenilor, dă-le suflet pe măsură!''

Lâng-o margine de lume

Într-un dans pornit de stele,
pe o margine de nor,
vântul îmi strecoară tainic
vise pline de lumină...
vise pline de iubire...
zâmbind în noapte...
cu căldură.
Îşi apleacă-n noapte chipul
sub atingerea dorită,
îmi sărută fruntea tandru,
alungând durerea tristă.
În noapte-mi croieşte visul
din cununa cea de stele
adunate-n şir grămadă
peste-a clipelor mistere...
trimiţând în cânt de strune
doar iubirea pentru tine.
Şi în lumea ce-am creat-o...
pe o aripă de zare,
pe o stea ce străluceşte,
poposesc din depărtare
două suflete-adunate
ce-şi şoptesc cu bucurie
o iubire care doare...
o iubire începută...!

Prin iarnă...la mine în suflet...!

Iarna coboară uşor pe trepte de lumină în zori învăluind clipele de dor cu frigul nopţilor. Am rătăcit tot căutându-ţi urma...pasul te strigă, dar dorul tău, mă poartă spre sufletul din palma ta. Şi zborul e lin, iar vântul mă duce spre munţii de dor ce tainic mă cheamă., spre palmele calde ce ştiu mângâia, spre tâmplele ninse ce ştiu aştepta.
În astă seară, luna îmi bate în geam, mi-aduce la fereastră iubirea coborâtă pe aripi de gând...în strune măiestre de vioară...în cânt de dragoste şi dor. Aproape de mine s-adună pe rând stele sclipitoare, să-ncingă hora iubirii...aproape de tine. Ne-alăturăm lor, printre dureri de-o zi, printre lacrimi de-o noapte şi-nlăturăm din vis tot ce ne-a-ndepărtat şi-aşezăm pe drumul în doi, o lume a noastră. În cântec de iubire vom spune iubirii cuvinte şoptite în tainica noapte...şi-n lumina lunii ne vom privi cu ochii-nceţoşaţi de-atingerea clipei ce vrea să vină...! În astă seară, la mine în suflet, luna-mi aduce în dar iubirea ce-n vârfuri coboară din aripă de gând...din misterele nopţii.
Visele noastre, adunate în timp peste ani, s-au risipit de-a lungul întinderilor nemărginite, pentru a ne face pe noi s-alergăm de la unul la altul...pentru a le aduce-napoi între gânduri de-o clipă şi pentru a ne chema în necuprinsele nopţi. Visele noastre aruncate în gânduri nespuse, ne-au şoptit printre lacrimi, dorinţa de a fi...bucuria de a ne-ntâlni cu suflete curate, cu inimi pătrunse de o dragoste neîmplinită.

Tu erai o strălucire adusă din lumina fulgilor de nea...într-o noapte cu lună plină...fără stele...pe bolta aprinsă. Am deschis peste depărtări ferestre de lumină ca să te văd mai aproape...să-ţi mângâi sufletul...să-ţi ating inima...cu un gând...cu o privire...cu un cântec tăcut. M-apropii de tine...şi-ascult glasul inimii ce-ngână împreună cu mine un sunet în miez de noapte. E melodia inimilor noastre...
În tăcerea nopţii te-am pierdut printre raze de lună...printre stele-argintii...te-ai dus către ele şi-am pierdut strălucirea din privire...am pierdut iubirea pe care-o doream amândoi...!
Aş vrea să mai vii către mine...să îţi întorci privirea şi s-aduci dintre stele, pe o rază de lună, tot ce-am pierdut...tot ce-ai luat...! Gândurile mele, asemenea fulgilor albi trăiesc iluzia eternităţii până coboară in inimile noastre.