SOMEWHERE IN TIME

Înveleşte-mă cu ,,tot-tine’’!!!!

Eşti un vis, o blândă şi unică adiere peste ,,tot-mine’’...M-ai fermecat, de-aceea niciodată n-am să vreau să te ating! Briza ta vine, pleacă...o aştept mereu cu aceeaşi sete...te-mbrăţişez lung...mi-ai înşelat doar visul! Te-am zăvorât în mine, în abisul meu de nisipuri mişcătoare, unde n-ai scăpare, precum fluturele multicolor cufundat în nectarul nufărului roz. Sunt fără astâmpăr, ţi-aud glasul, mai dulce ca oricând. Oare vrei să-mi vesteşti zorii de vară cu foşnetul buzelor tale? Mi-am ciulit urechile, privirea-mi nerăbdătoare te caută, îţi zăresc umbra, care-şi trage suflarea. Revii din pădurea iubirii îngheţate, spre mine; sunt râul tău subteran cu albia netedă şi nisipul alb, cu izvorul în lungă noapte de iarnă, luminată de farmecul ochilor tăi.
Rămâi umbra înfiorătoare pe umărul meu, ecou unic în trupul meu şi-n gându-mi necugetat! Suntem părtaşii egali ai jocului nostru nocturn de care nu ne mai săturăm...Înveleşte-mă cu ,,tot-tine’’ înainte de-a pleca, lasă-mi râsul tău pe genele mele, să-mi mângâie pleoapele! Ascunde-te în verdele ochilor mei şi imprimă-mi imaginea ta cu jarul inimii tale! Focul din noi mi-a aprins aripile, dar mă ridic într-un zbor plin de speranţe senine...Rămân însetată de dragoste, cu ochii aţintiţi spre tine...
Un înger îmi atinge umărul stâng şi dispare! Îi caut urma surdă pe câmpia stelelor, pe poteca dorului, ca o gazelă care-şi caută puiul, pe care-l simte, dar nu-l vede, orbită de tremurul umbrei tale...Facă-se voia şi dorinţa vântului! Voi porni spre poiana de dincolo de orizont, pe aceeaşi cărare tainică, bătută numai de noi...în gândurile noastre. Dorm fără grijă, toate neliniştile noastre sunt pe umerii îngerului care mă înveleşte cu ,,tot-tine’’!

Un zbor de vise...un zbor de gânduri

Te ascund în inima mea şi te port cu mine într-un zbor de vise...într-un zbor de gânduri. Prinde-mă-n braţe...strânge-mă la pieptul tău, am să tac...am să ascult glasul nerostit ce-mi şopteşte duios frânturi de cuvinte...culegându-le arzând fiindcă de tine iar îmi este dor.
Printre crengile tale de patimi, mă aşez, biată frunză aşteptând ca din sufletu-ţi pribeag să răsari printre vise...printre gânduri...în zbor uşor, peste doruri aprinse.
Cu patimă m-aş apropia de tine şi ţi-aş rosti în gând curat, speranţe în visul care vine. Pe frunze-ngălbenite aş picta iubirea şi dorul meu deschis spre tine. Arată-mi calea spre stelele ce ne-nsoţesc şi-n palme îţi voi aşeza cu dor sclipiri de diamante ca să-ţi aducă-n suflet dorinţa nedescrisă în frânturi de gânduri aprinse.
Eu sunt doar o iluzie aruncată pe-o aripă de vânt...iar tu, lumina ce-mi deschide sufletul spre lumea ce ne-am făcut-o din vise...gânduri...speranţe...dorinţe. Te caut printre raze, cu ochii-nlăcrimaţi să-mi dai căldura ce-mi lipseşte din raze de lumină...să-mi dai puterea de a merge către tine...să-ţi dau din vise, aripa ce mă ţine.
Mereu am fost o aripă de gând, un cântec ce mă doare, un dor şi-un vis, din timp. Te-am aşteptat cu drag în sunet de tăcere, s-aduci în suflet iubirea-n colţ de rai. Şi tot te nai aştept, pe frunzele gravate de iubire...să te visez, în nopţi cu lună plină...şi ieri...şi azi...de nu ştiu când...să îmi aduci miresme ascunse în trecut şi gândul în care sunt cu tine...!

Cântec de toamnă

E toamnă, dragul meu...şi am inima cernită, că tot departe eşti de sufletul meu. E negura din gânduri ce coboară înspre mine şi doar din când în când în urmă mai priveşti. Şi vântul, pe aleile cu soare abia arzând, se joacă-n calea noastră, plângând în frunzele ce le adună. Din curcubeul ce-abia se mai zăreşte, din cerul meu ce moare, mai şterg o lacrimă ce se prelinge-ncetişor printre culorile ce se-ndepărtează una câte una de ceea ce-am fost eu...de ceea ce-ai fost tu. Primeşte-mă cu drag, că dorul meu coboară din suflet, pe-al tău prag şi îl aşez cu migală să ne fie zălog în astă seară, când toamna îşi aduce, cu vântul dezlănţuit, comorile-n grădina ce noi o colindam.
E toamnă, în sufletul meu, e toamnă, sunt doar un cântec pornit din vântul cel rătăcitor ce îţi aduce-n palma ta un descântec al iubirii ferecate între frunze ruginii...venit din toamnele târzii. Privirea ta mă arde...şi plâng tăcerea ce se aşterne ca un covor foşnitor pătruns de culorile pline de bogăţie...! Îţi dau în dar, din prima zi a toamnei ce-a venit, doar coroniţa împletită din lacrima de dor...din gânduri nerostite.....din cuvinte adormite. Ea pentru mine n-a fost sortită...mie nu-mi poate-aduce norocul de a te avea...dorinţa de a ne vedea.
E toamnă iar...sunt cântecul ce te-nconjoară şi-aduce-n calea ta iubirea mai ieri apusă, şi dragostea pe care noi doi o doream. E toamnă-n suflete, priveşte-mă, sunt cântec ce se-aude când tăcerea pe tine te cuprinde...sunt cântec aşezat pe-o frunză gălbuie ce pleacă-n zbor de gând...în zbor de vis, cu inima cernită.