Rătăcesc...prin viaţă

Viaţa-i a noastră...şi dulce, şi-amară
suntem prinşi în lanţuri ce-aduc doar durere.
Cu lacrimi vărsate pe-o culme înaltă
privim către vise, ce-aduc fericire.
Umblăm azi prin lume purtaţi de un gând.
visăm la o viaţă şi un drum mai senin.
Încercăm să ne fim valul cel blând
ce-aduce la mal marele chin.

Rătăcesc pe un drum fără speranţă...în calea mea se-arată discret, o umbră întristată ce vrea să-mi cuprindă inima îndurerată şi lacrima ce stă să cadă. Mă-ndrept către tine, acolo unde speranţa-şi găseşte locul...,,pe cioburi de iubire’’...la margine de lume, să uit de mine...să-mi ridic aripile spre cer...să învăţ să zâmbesc...să învăţ să trăiesc...!

LASĂ-MĂ...!

Lasă-mă să fiu ceea ce eu nu am avut...

să fiu dragostea ta...

să fiu cea pe care o doare...

când pe tine te doare...
să fiu cea care se bucură...

când tu te bucuri...

să fiu cea care îţi va răspunde...

atunci când te vei întreba

unde este iubirea mea...?

Lasă-mă să fiu umbra paşilor tăi...

Te rog, lasă-mă...!

Dacă pe strada vieţii tale plouă...

lasă-mă să fiu umbrela care...

te va proteja...

de lacrimile ce te-or inunda...

Lasă-mă să-ţi fiu gândul...

ce cu drag eu ţi-l trimit...

să fiu sufletul tău cald...

ce lângă mine mi-l doresc...

Lasă-mă să fiu...

inima ce bate pentru tine...

Aş vrea să fiu cărarea pe care
paşii să te poarte...
spre dorinţa de a fi...

spre dragostea ce te aşteaptă...

Am nevoie să mă laşi...

să fiu iubirea ta...!

Lacrimi şi speranţă

Lacrimi şi zâmbet amar într-o privire mult prea întunecată pentru a fi a mea, mult prea răutăcioasă pentru a naşte îngeri...mai degrabă fiinţe nefaste care mă sfâşie într-o nesfârşită încercare a ghinionului. Atrag întunericul şi îl revărs peste tot ce era sfânt peste iubire şi prietenii, peste culori limpezi şi sinceritate...şi împreună cu întunericul mă înec, mă pierd, nu pot respira, mă sufoc şi revin la viaţă. Revin din întuneric eu, o alta, nu mă recunosc şi plâng după mine, cea care eram...mă caut printre amintiri moarte, ieri vii, mâine uitate, care mă strivesc. Mă schingiuiesc amintiri care se bucură de sângele lacrimilor mele.
- Ultima picătură era a mea, le spun plângând, ţipând de jale. Mi-aţi luat tot ce mi-aş fi dorit vreodată...noroc şi linişte au dispărut sub paşii celor prefăcuţi. Nu e corect, nu e drept, nu vreau să accept, nu voi accepta...!Şi ele râd în hohote, care mi se întipăresc în minte, frânturi amare de râsete, care mă macină.
- Mai poţi lupta? mă întreabă fericite. Mai poţi avea încredere în tine sau în alţii? Mai poţi spera?
Să curgă lacrimi, milioane, miliarde dar să curgă. Să curgă toate lacrimile din mine, să mă usuc pe dinăuntru, să îmi pot reveni. Să sec, însă să nu mă mai doară aşa tare, să sec să uit şi în următoarea zi să o pot lua de la început. Nu vreau să îmi pun întrebarea "de ce" pentru că aş găsi o mie de răspunsuri şi mi-aş da seama că poate nimic din ce am vrut eu nu mi-a oferit...m-aş urî pe mine pentru timpul petrecut degeaba. Poate am cerut multe de la viaţă, poate încă cer multe şi de aceea sunt pedepsită. Poate m-i s-a dat ceva ce nu era pentru mine, iar acum plătesc. Plătesc prin durere, suferinţa şi tristeţe, dar vreau să treacă toate...vreau să pot avea din nou încredere în oameni, vreau să pot zâmbi din nou...cer mult?

,,Lasă să curgă lacrimile în voie, plânsul în anumite situaţii e binefăcător, alungă răul din noi. Apoi încearcă să vezi frumuseţea din lucruri si bucură-te de ea!’’ Aşa-mi şopteşte conştiinţa să fac...oare e bine...? Nici eu nu mai ştiu...mai există însă....speranţa...!!

Lacrimi de vis

Adună-mi dintre stele lacrimile ce vor să coboare pe luminile nopţii, deschizându-mi poarta spre vise. Adună-mă dintre stele şi pune-mi pe frunte, coroana plină de bucuria pe care aş dori să mi-o aducă, toate lacrimile strânse dintre stele. Şi azi păstrez în suflet dorinţa cea născută din timpul cel trecut. O simt cum apare-n grabă din vis nescris de-o viaţă...pătrunde-n inima rănită sperând ca-n nopţile târzii, ea dintre stele, discret să se aştearnă.
Mă simt călcată-n picioare...strivită în jocuri de cuvinte...îmi simt durerea neîncrederii pe care îngerii mi-o aruncă în faţă...îmi simt sufletul pustiit de atâta neputinţă...de atâta plângere între ceea ce-a fost...şi ceea ce este...! Nu-mi găsesc liniştea după care tânjesc atâta...nu-mi mai găsesc iertarea printre lacrimi de-o zi...printre lacrimi de-o noapte. Le caut în mine...le caut aproape de tine...le caut acolo unde mi le-aş dori...în inima ce bate...în sufletul ce simte...!
Adună-mi din cer, o rugă ce poate să-mi aducă din depărtare, o clipă de-mplinire...o undă de iubire...şi lacrimile dintre stele. Pune-le-ntre palme şi-acoperă-mi cu ele, chipul trist de-atâta durere...redă-mi bucuria...poartă-mă spre-mplinire...alungă-mi voalul întunecat şi aşează petale din florile iubirii smulgând din chipul împietrit, un zâmbet şi-o privire caldă...moment de fericire.