Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

joi, 6 ianuarie 2011

Încă visez...!


La marginea albastră a viselor răsturnate din palmele cerului, vântul sorbea molcom cântecele nopţii venite din ploi. Frunzele ne legănau somnul, strecurând în palmele lor lumina plăpândă a stelelor cu care ne acoperisem într-o noapte de vară...
Ploaia...ploaia aceea nu era decât un curcubeu cu capetele-nfipte în inimile noastre prea însetate de frumos.
Mai ţii minte seara aceea când înflorise curcubeu-n salcâmi? Mirosea frumos...o simţeam alături de noi...o vedeam prin negura serii...era între noi.
Şi de-atunci tot visez...te tot visez.

Te-am aşteptat


Te-am aşteptat să vii sub cetina bătrână când urmele serii străluceau pe cer şi bântuiau sus stele a mister, iar norii cei întunecaţi erau mireasmă de lună. Te-am aşteptat acolo, unde luminile cuvintelor mângâiau florile şi n-ai venit. Te-am aşteptat lângă arcuirile apei în care învăţau să înoate toate dorurile mele...şi n-ai venit.
Nu ştiu de ce căile noastre s-au despărţit sau poate s-au unit la marginea lumii
între punctele cardinale ale eului nostru. Poate suntem o singură cale, cea de-nceput
şi fără de sfârşit pe care urcă biruitoare iubirea. Poate că aşa ne e dat să ne căutăm umbrele dincolo de tărâmul tăcerilor şi să le-aducem la sfatul cuvintelor ce s-au născut din iubire de tine...din dragoste de mine.
Poate că suntem doar una şi-aceeaşi fiinţă la care îngerii visează poveşti de iubire.
Te-am aşteptat în limpeziş de ape, acolo, la izvorul fermecat, unde doineau pe ceruri stelele şirete. Era în jur atâta frumuseţe, încât pe toată ţi-aş fi dat-o-n palma ta.
Dar n-ai venit...şi am rămas un cântec pe care doar câte-o stea să-l cânte la fereastră. Acum am plecat eu...poate că ne vom întâlni mâine, când zorii vor bea din apa curcubeului.
Poate...!

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.