Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

joi, 21 mai 2009

Ploaia de mai

E primăvară...suntem în luna mai...acelaşi drum de ieri îl parcurg şi astăzi...acelaşi drum, pe care îl tot urcam având impresia că voi fi prima persoană ce va atinge cu mâna soarele. Era atâta lumină, atâta căldură...era atât de frumos. Nimic nu anunţa că pe deasupra mea urma să se abată norii încărcaţi de ploaia ce stătea să cadă...nimic nu-i veşnic...minunile ţin puţin...orice început are şi sfârşit...cerul senin a dispărut, ploaia se joacă în frumuseţea ei.
Un mic platou pe un pisc...un ceas de popas...e timpul...cel ce nu încetează să mai bată...cel ce nu ştie că ia cu el tot ce este în viaţa noastră. Trebuie să mă-ntorc...soarele este deja ascuns de nori, sau poate de alt pisc. Nu, sigur sunt nori...lumina e gri, acelaşi drum şi primii stropi se ivesc...mă găsesc singură. Ploaia...un drum...acelaşi drum de ieri...picurii mă lovesc peste faţă, mii de degete reci îmi intră în ochi...după gât, se preling pe şira spinării. Nu e nimeni lângă mine să-mi ridice gulerul hainii iar degetele mele sunt încleştate într-un pumn de neputinţă. Ploaia de mai ce-mi intră în ochi, în suflet. Mi-e frig...drumul e din ce în ce mai înclinat...îmi plăcea ieri când urcam...azi nu văd nimic la capăt...simt doar ploaia, frigul...noroiul de sub tălpi. Alunec, cad...trebuie să desfac degetele să pot să m-agăţ de ceva...nu vreau să ajung de unde am plecat, dansând...târându-mă. Mă ridic cu greu...nu destul de drept, ochii îmi sunt răniţi, ploaia are gust sălciu...picioarele îmi sunt murdare, rănite de gunoaiele purtate de şuvoaiele alunecânde printre pietre. Aş vrea să-mi desfac puţinul de aripă crescută din rugă şi vis, dar şi aceasta refuză îngreunată de aceeaşi ploaie sălcie, îngheţată. Un tunet puternic îmi zgâlţâie fiinţa, un fulger îmi luminează o secundă noaptea dând forme hidoase copacilor de ieri. Simt că alunec iar...îngheţ din ce în ce mai tare...şi atunci încep să strig cu micile puteri ce le mai am:
- Hei! Viaţă, mă auzi? Curcubeule, mă auzi? Omule, unde eşti? Hei, tu...oricine ai fi ajută-mă...am nevoie s-ajung de unde am plecat...am nevoie de puţină căldură...am nevoie de voi...măcar să nu uit să visez.
Ploaia a încetat. Parcă mi-a ascultat ruga. Nimic nu o mai întoarce. Cerul s-a înseninat. Norii s-au risipit. Mi-e frig. Încerc să-mi caut drumul acoperit de apă şi să mă îndrept cu paşi uşori, spre casă. Îmi mai picură încă, din ochi...din păr...de pe buze, picăturile reci de ploaie ce mi-au lăsat urme adânci în inimă...în suflet...în privirea ce parcă cere mereu ajutorul celor ce nu-şi mai îndreaptă sufletul către mine. Închid ochii pentru o clipă...nu vreau să mai cad...ştiu că nu e nimeni lângă mine să-mi întindă o mână...aşa că, iau povara lăsată de ploaie pe umerii mei...pe chipul meu...în sufletul meu...şi merg cu paşi mărunţi spre casă...acolo unde mă simt cel mai bine...acolo unde ştiu că drumul are un sfârşit.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.