
La marginea albastră a viselor răsturnate din palmele cerului, vântul sorbea molcom cântecele nopţii venite din ploi. Frunzele ne legănau somnul, strecurând în palmele lor lumina plăpândă a stelelor cu care ne acoperisem într-o noapte de vară...
Ploaia...ploaia aceea nu era decât un curcubeu cu capetele-nfipte în inimile noastre prea însetate de frumos.
Mai ţii minte seara aceea când înflorise curcubeu-n salcâmi? Mirosea frumos...o simţeam alături de noi...o vedeam prin negura serii...era între noi.
Şi de-atunci tot visez...te tot visez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu