Deşi eu sunt departe, vreau să mă simţi aproape...să vezi în mintea ta...uşor...privirea mea...s-asculţi şoaptele mele de dor şi de iubire şi să mă laşi în suflet să-ţi aduc bucuria ce-ţi lipsea.Sunt o picătură de ploaie strivită între pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gând hoinar, rătăcit în părul tău, roua dimineţii târzii incendiate de soare, secunda, boaba de nisip căzută în clepsidra fără de sfârşit. Sunt firul de iarbă peste care treci acum grăbit, sunt frunza pe care o ţii îngândurat între degete! Sunt raza de soare care îţi mângâie privirea, sunt ultima silabă pe care aş dori să o rosteşti înainte de a visa şi primul gând...!
Tu singur eşti departe...singurătatea doare...departe sunt şi eu de tine. Aş vrea să te-ntâlnesc şi plâng că nu se poate...! Când dimineaţa în zori deschid fereastra ca să admir un răsărit de soare frumos, braţele le întind cu disperare...visând că zbor uşor ca pescăruşul deasupra apei! Iar când peste deşert se lasă înserare şi soarele roşu în apus se stinge, închid cu întristare fereastra încet, iar inima de doruri grele mă duce cu gândul acolo unde nici nu gândesc că aş putea fi...!
M-ai întrebat, de-am ascultat vreodată ploaia, sau dacă am privit-o sărutând pământul. Dar eu te-ntreb, tu vrei să ştii cât mi-e durerea? M-ai întrebat dacă vreau să-mi fii pământul...iar eu să-ţi fiu o ploaie repede de vară. Pământul este mult prea greu...şi ploaia-i mult prea rece-n nopţile fierbinţi de vară! Când ploaia rece trimite vara pământului înfierbântat de soare picături, o cuprinde cu braţele-i de aburi, iar ploaia piere când picăturile îi soarbe!
Tu poţi să-mi fii frumosul curcubeu pe bolta albastră...senină...eu vreau să fiu o stea pe cerul tău...şi nu o ploaie rece...repede de vară...ca să nu cad...ca să nu plec...ca să rămân acolo...într-un colţişor al sufletului tău...şi tu să mă încălzeşti cu lumina ce o emani din culorile ce te cuprind...prin labirintul sufletului meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu