Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Prin iarnă...la mine în suflet...!

Iarna coboară uşor pe trepte de lumină în zori învăluind clipele de dor cu frigul nopţilor. Am rătăcit tot căutându-ţi urma...pasul te strigă, dar dorul tău, mă poartă spre sufletul din palma ta. Şi zborul e lin, iar vântul mă duce spre munţii de dor ce tainic mă cheamă., spre palmele calde ce ştiu mângâia, spre tâmplele ninse ce ştiu aştepta.
În astă seară, luna îmi bate în geam, mi-aduce la fereastră iubirea coborâtă pe aripi de gând...în strune măiestre de vioară...în cânt de dragoste şi dor. Aproape de mine s-adună pe rând stele sclipitoare, să-ncingă hora iubirii...aproape de tine. Ne-alăturăm lor, printre dureri de-o zi, printre lacrimi de-o noapte şi-nlăturăm din vis tot ce ne-a-ndepărtat şi-aşezăm pe drumul în doi, o lume a noastră. În cântec de iubire vom spune iubirii cuvinte şoptite în tainica noapte...şi-n lumina lunii ne vom privi cu ochii-nceţoşaţi de-atingerea clipei ce vrea să vină...! În astă seară, la mine în suflet, luna-mi aduce în dar iubirea ce-n vârfuri coboară din aripă de gând...din misterele nopţii.
Visele noastre, adunate în timp peste ani, s-au risipit de-a lungul întinderilor nemărginite, pentru a ne face pe noi s-alergăm de la unul la altul...pentru a le aduce-napoi între gânduri de-o clipă şi pentru a ne chema în necuprinsele nopţi. Visele noastre aruncate în gânduri nespuse, ne-au şoptit printre lacrimi, dorinţa de a fi...bucuria de a ne-ntâlni cu suflete curate, cu inimi pătrunse de o dragoste neîmplinită.
Tu erai o strălucire adusă din lumina fulgilor de nea...într-o noapte cu lună plină...fără stele...pe bolta aprinsă. Am deschis peste depărtări ferestre de lumină ca să te văd mai aproape...să-ţi mângâi sufletul...să-ţi ating inima...cu un gând...cu o privire...cu un cântec tăcut. M-apropii de tine...şi-ascult glasul inimii ce-ngână împreună cu mine un sunet în miez de noapte. E melodia inimilor noastre...
În tăcerea nopţii te-am pierdut printre raze de lună...printre stele-argintii...te-ai dus către ele şi-am pierdut strălucirea din privire...am pierdut iubirea pe care-o doream amândoi...!
Aş vrea să mai vii către mine...să îţi întorci privirea şi s-aduci dintre stele, pe o rază de lună, tot ce-am pierdut...tot ce-ai luat...! Gândurile mele, asemenea fulgilor albi trăiesc iluzia eternităţii până coboară in inimile noastre.

Un comentariu:

Dan Gheorghe spunea...

frumoase ganduri, spuse din suflet. la multi ani si numai bine in 2009 si mai departe!

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.