Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

duminică, 7 decembrie 2008

Strada singurătăţii

E seară. La fel ca-n alte seri, mă plimb pe strada Singurătăţii. Aici, e atât de pustiu...deşi, din când în când, se aude ecoul altor paşi, la fel de singuri, ca ai mei. Se-aud de departe, apoi mai aproape, (nu ştiu de ce, atunci inima mea începe să bată cu putere), până mă ajung, apoi mă depăşesc şi ecoul lor se aude iarăşi din ce în ce mai departe şi mai încet, la fel ca inima mea.
Aseară ploua. Poate că mai erau paşi pe strada Singurătăţii, dar nu i-am mai auzit din cauza ploii. Şi totuşi, părea că cineva mă striga. Sau cel puţin, striga un nume...oare să mă fi strigat pe mine? Strada părea atât de pustie...şi ploaia alunga ultimii singuratici. Am încetinit paşii. Desigur, nu aveam ce să caut la acea oră, prin ploaie, pe strada Singurătăţii, dar...mi se făcuse lehamite de mine însămi şi de singurătatea mea. Ce dacă ploua afară, oricum, măcar aşa nu voi risca să mă vadă cineva, vreun prădător al sufletelor singure.Vocea, a strigat din nou...era oare numele meu, era altul? Dar sunt atât de singură!!! Dacă mă strigă pe mine? Brusc, m-am oprit...m-am întors, am privit în urmă şi aceeaşi voce din umbră, din ploaie şi din noapte mi-a şoptit dezamăgit:
- Mă scuzaţi, v-am confundat cu altcineva...!
N-am răspuns nimic, oare ce puteam spune? Că m-a găsit doar pe mine acolo, printre alte sute şi mii de astfel de străduţe? Probabil, s-a rătăcit.
M-am întors acasă cu ploaia în suflet şi pe trup şi nu am vrut să plâng. Plânsese destul cerul, pentru mine.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.