Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

joi, 2 octombrie 2008

Cântec de toamnă

E toamnă, dragul meu...şi am inima cernită, că tot departe eşti de sufletul meu. E negura din gânduri ce coboară înspre mine şi doar din când în când în urmă mai priveşti. Şi vântul, pe aleile cu soare abia arzând, se joacă-n calea noastră, plângând în frunzele ce le adună. Din curcubeul ce-abia se mai zăreşte, din cerul meu ce moare, mai şterg o lacrimă ce se prelinge-ncetişor printre culorile ce se-ndepărtează una câte una de ceea ce-am fost eu...de ceea ce-ai fost tu. Primeşte-mă cu drag, că dorul meu coboară din suflet, pe-al tău prag şi îl aşez cu migală să ne fie zălog în astă seară, când toamna îşi aduce, cu vântul dezlănţuit, comorile-n grădina ce noi o colindam.
E toamnă, în sufletul meu, e toamnă, sunt doar un cântec pornit din vântul cel rătăcitor ce îţi aduce-n palma ta un descântec al iubirii ferecate între frunze ruginii...venit din toamnele târzii. Privirea ta mă arde...şi plâng tăcerea ce se aşterne ca un covor foşnitor pătruns de culorile pline de bogăţie...! Îţi dau în dar, din prima zi a toamnei ce-a venit, doar coroniţa împletită din lacrima de dor...din gânduri nerostite.....din cuvinte adormite. Ea pentru mine n-a fost sortită...mie nu-mi poate-aduce norocul de a te avea...dorinţa de a ne vedea.
E toamnă iar...sunt cântecul ce te-nconjoară şi-aduce-n calea ta iubirea mai ieri apusă, şi dragostea pe care noi doi o doream. E toamnă-n suflete, priveşte-mă, sunt cântec ce se-aude când tăcerea pe tine te cuprinde...sunt cântec aşezat pe-o frunză gălbuie ce pleacă-n zbor de gând...în zbor de vis, cu inima cernită.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.