Sunt ca şi tine, dornică de eternitate...o caut în clipele ce trec grăbite pe lângă mine...o caut în tăcerea ce s-a aşternut între noi...o caut printre sunetele ce abia se aud de dincolo de noi...în acordurile plăcute ale muzicii pe care doar noi o auzim...doar noi o simţim...Când privirea ta îmi pătrunde sufletul...când răni adânci îmi sapi cu tăcerea...eu ştiu că tristeţea pustie se va aşeza pe chipul amorţit de pustietatea instalată pe el...Aş fi dorit să păşim împreună spre eternitatea pe care o dorim amândoi...dar paşii ne sunt încetiniţi de zbaterea tristă ce ne domină în tăcere...Te caut printre nori şi dau de stele ce până în zori vor să-mi spună că exişti, aici, pe pământ. Nu pot să spun că tu eşti doar un cuvânt de mine inventat. Aş fi vrut ca acum pe al tău umăr să plâng, într-un suflet de dor să mă ascund, să mă pierd printre lacrimi şi să uit că mai sunt...pentru o clipă şi aş dori ca totul să fie un nou început! Aş fi vrut să te găsesc într-un neant de vise şi nimic să nu te facă să mai pleci din sufletul meu...din inima mea...pentru că nimeni nu mă va împiedica să te iubesc doar aşa cum ştiu eu...doar aşa cum pot eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu