Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

vineri, 26 septembrie 2008

Iertată să fiu, Doamne...!

L-am găsit în amurg, dansând cu ploaia. Am chemat norii şi i-am implorat să mai cânte...ca să fur o clipă din privirea revărsată peste chipul lui. Şi când norii au tăcut, am început să plâng...iar hohotele mele au plecat cu vântul departe...până ce nu le-am mai auzit! L-am zărit odată cu venirea dimineţii, când culegeam rouă. Am strigat după soare şi l-am rugat în genunchi să-şi întârzie răsărirea, să nu gonească picurii de apă. Şi când mândrul astru s-a înălţat pe cer, am căzut îngenuncheată de propria mea umbră. L-am zărit pentru o clipă doar la marginea dintre suspine şi vedenii, când îmi surâdea dulcea amăgire. Am urlat timpului, spunându-i să se oprească, să mă umplu pentru totdeauna de sufletul lui. Şi când timpul s-a urnit după eternitatea simţirii mele, am îngenuncheat ucisă de indiferenţă. L-am zărit în adâncul unei inimi bătrâne, când căuta să-mi prindă cutremurarea, scumpa adorare.
Te-am invocat atunci, Doamne, şoptindu-ţi să-l faci să mă găsească. Şi...iertat fie-mi gândul, Doamne, căci mă simt pătrunsă de întunericul ce s-a abătut asupra mea!
M-a zărit într-o noapte cu ceaţă...cruntă răzvrătire...şi a implorat gândurile să mă aducă înapoi. Dar mugetul furtunii dezlănţuite de norii ce s-au abătut asupra noastră oprindu-i glasul...m-a lăsat să plec....! Azi am aflat că nu moartea ne va despărţi, ci viaţa. E ceva obişnuit...! Doar că nu ştiu cum să merg mai departe...!
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.