Mai ştiu...mai simt încă parfumul acela ce l-ai cules din palmele mele şi mi l-ai aşezat pe faţă...pe mâini...pe tâmple...! Mai ştiu că totul venea dinspre un ieri ce-a fost cândva frumos şi nu mai poate să mai fie. Un timp am crezut că totul era bucurie, lumină şi cântec, dar m-am înşelat şi mi-am şters cu migală orice urmă din parfumul ce mi l-ai lăsat imprimat pe suflet. Mai simt încă urmele iubirii şi ale trăirii ce mi-au fost cândva aproape...Trebuia să duc câteva gânduri la cineva drag şi m-am împiedicat de zidul anume făcut între două amintiri, am vrut să-l ocolesc şi mi-am dat seama cât de neputincioasă sunt în viitorul acestui trecut. Am îngenuncheat lângă clipele oprite sub bolta unei păreri de rău şi m-am rugat divinităţii să nu-mi schilodească sufletul atât de mult, atât de rău. Poate o şansă va mai fi dacă zidului i-am face o uşă sau o fereastră prin care să intrăm sau doar să privim cum în primăverile ce ne-au topit iubirea, ploua întotdeauna pentru amândoi şi curcubeul apărea mereu prea târziu. Mi-am îmbrăţişat singurătatea în faţa unor vitrine pustii. Picături de speranţă se-nfiripă şi vor să se-nalţe...să zboare o clipă purtate de vânt. Plutesc printre iluzii şi alină inima plină de iubire.
Mai ştii...picături de speranţă pătrund uşor prin porţi de suflet încărcate de dor. Din cer, valuri ciudate coboară...mă cuprind încet şi mă-nfăşoară în mantia lor caldă şi moale. În depărtare zarea, miraj de lumină...încarcă gândul cu linişte profundă. Iubirea pătrunde încet în suflet şi transmite fericire prin zâmbet...prin sunet...prin culoare...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu