Am pus fiecărui vis aripi...şi l-am îndemnat să zboare ca să se ia la întrecere cu fluturii şi să prindă gândurile călătoare ce aduc bucurie. Să intre printre norii încărcaţi cu ceaţă şi cu lacrimi ude...să soarbă roua de pe brazi...s-o dea ramurilor plăpânde...să întoarcă clepsidre cu speranţe ce au fost uitate în depărtări...iar din iluzii sfărâmate să întruchipeze alte zări...alte vise...alte împliniri.
Am pus aripi viselor să zboare spre cerul încărcat de albastru gândurilor, ca să dea candoare şi iubire sufletelor noastre.
Visez din ce în ce mai mult la ziua în care pot să-ţi spun fără presiunea timpului şi fără alte obstacole, cât de...albastru...şi senin e cerul de deasupra noastră, să oprim clipa pentru ca ea să ne devină eternitate, să ne hrănim cu priviri încărcate de dor şi noaptea să mă adormi în...cântecul de leagăn...al mângâierilor tale.
Visez din ce în ce mai mult la ziua în care pot să-ţi spun fără presiunea timpului şi fără alte obstacole, cât de...albastru...şi senin e cerul de deasupra noastră, să oprim clipa pentru ca ea să ne devină eternitate, să ne hrănim cu priviri încărcate de dor şi noaptea să mă adormi în...cântecul de leagăn...al mângâierilor tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu