
Ea, iubirea, prinde în palma mică taina lumii şi-i dă îngândurată scânteia inimii. Dacă în suflet ai dorul pe care lumea o colindă şi dacă iubirea stă-ntre petalele de trandafir pe care mi l-ai înmânat cu dragoste, împrăşti-o în lume...risipeşte-o-ntre malurile de neatins ale sufletului şi pătrunde cu adâncă înflăcărare, misterele ce o cuprind şi care o ţin neschimbată. Eşti o lume plină de fantasme...de doruri care-nfiorate aleargă-n calea mea. Te-aştept cu calda-nfiorare ce se strecoară încet printre visele ce mi le-am clădit. Să vii cu-a ta lumină pe cerul meu umbrit să vezi, la ţărmul ce visează îmbrăţişarea-ţi tandră sub valul ce se aude dinspre zare, un suflet ce cu drag te-ntâmpină în prag de uşă...la margine de gând.
Te-am aşezat în turn de vise...spre stele din cer...şi ne-am clădit acolo o lume în care să trăim...! Nu eram lângă tine, dar m-ai adus din univers şi-n cântec lin, şoptit pe strune de vioară, m-ai îmbrăcat în mantia tăcerii şi mi-ai deschis din aripile tale dorinţa de iubire...dăruită din fiecare vers al cântecului ce s-aude.
Am pătruns în lumea mea...în lumea noastră...în lumea-n care nimeni nu poate să ajungă chiar dacă uşile-s deschise. Prin ele, doar iubirea mai poate să aducă cu ea....speranţa...fericirea ce cu drag o aşteptam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu