Aş vrea să simţi cum mă strecor furişându-mă printre valuri...printre stânci...să fiu cât mai aproape de tine....să mă simţi alături....să mă înconjori cu vorbe dulci ce îţi trimit prin ele duioşia sufletului şi apropierea de o inimă ce aştepta de mult aceste cuvinte. Îmi mângâi fruntea îngândurată şi-mi treci cu grijă palmele peste chipul pătruns de suferinţă. Încerci să alungi din mine şi ultima clipă ce ar putea să îmi facă ochii să verse lacrimi amare şi dureroase. Mă cuprinzi în îmbrăţişarea-ţi caldă cu mâinile ce-mi aduc acea căldură ce vine din sufletul pătruns de dorinţă şi îmi dai puterea de a merge mai departe...de a te primi alături de mine...de a fi alături de tine...de a ne simţi pătrunşi de dragostea ce ne-a înlănţuit.Din înălţimea stâncii...de pe măreţul val, m-ai adunat în suflet...mi-ai dat o aripă cu care să pot zbura alături de tine...prin dăngănit de clopot şi vânturi aprige. Prin nori de nepătruns....negri şi întunecaţi, trecem fără teamă şi ne-ndreptăm înlănţuiţi în dragostea ce ne uneşte, spre locul în care nimeni nu a ajuns...spre ţinuturi necunoscute. Ne aşezăm pe margine de nor şi ne-ntrebăm de-i bine...ne-ntrebăm dacă acolo ne este locul...dacă dorinţa noastră se păstrează...dacă aceasta este dragostea ce ne-am dorit-o. Nimic nu ne opreşte...nici ploile acide...nici vânturile năprasnice ce ar dori să mi te smulgă...nici lacrimile ce mereu se preling pe chipul meu de teamă că altcineva va putea să mi te ia de lângă mine...dar nu şi din suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu