Gândesc...vorbesc...lucrez...dar în acelaşi timp sunt cuprinsă de tine...numai că o anumită distanţă îmblânzeşte prezenţa ta, o estompează uşor ca într-o fotografie prost developată, învăluită într-un nor de ceaţă. În asemenea clipe nu mă feresc de a mă lăsa dezarmată; durerea mea este cuminte. Şi deodată ajunge un singur moment ca să-mi dau seama că eşti aici.Glasul tău aproape de urechea mea, mâna ta pe umărul meu, pasul tău...la intrare. Sunt pierdută...! Şi atunci nu-mi mai rămâne decât să mă adun toată în jurul meu, aşteptând să treacă acest moment.
Mă ţii de mână şi simt că nimic altceva nu mai există. Mă joc cu mâinile tale şi le întorc pe toate feţele. Adorm ţinându-te de mână. Mă doare să te ştiu departe şi te trag mereu mai aproape de mine.
Aşa te-am cunoscut, aşa te-am descoperit, aşa ţi-am făcut loc în viaţa mea, în lumea mea...luându-mă de mână...ţinându-mă aproape de inima ta...dându-mi din căldura trupului tău...aşezându-ţi în palme...sufletul meu. Mâinile tale au învăţat să mă cunoască înainte ca eu să ştiu că faci parte din mine. Şi mă simt atât de bine...! Ştiu să mă ocrotească, degetele tale îmi dau la o parte cu atâta grijă o şuviţă de păr care îmi deranjează privirea, îmi mângâie obrazul şi mă ţin în braţe, până adorm. Mâinile tale mă liniştesc când visez urât, mă încălzesc când îmi e frig, nu uită niciodată să mă atingă. Mi-s dragi...şi mi-e dor de palmele tale, de lumea întreagă pe care o inventam uitându-mă la ele, de degetele pe care le cutreieram la infinit, încercând să îmi imprim în memorie fiecare moment al clipelor plăcute petrecute împreună. Şi te-am luat cu mine...în lumea mea...în viaţa mea...în inima mea.
Ajută-mă să nu uit niciodată că eşti aici...că mâinile tale îmi vor înlănţui sufletul şi-mi vor da puterea de care am nevoie pentru a exista...pentru a trăi...pentru a te iubi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu