Fericirea...nu-i veselă...!!!

Ar fi minunat dacă am lua în considerare fiecare vis, fiecare gând pe care nu-l rostim, pentru că nu se ştie niciodată care din ele ne poate aduce...împlinirea. Am decis că este mai bine aşa, să las cuvintele să se deschidă şi să vorbească. Îţi spun aici, scrisul îmi dă curaj şi putere de a-ţi spune tot ce gândesc şi simt, altfel am o stare de confuzie.
Am plâns, mi-a fost ruşine de gând, de mine, de vise, dar m-ai iertat şi-ţi mulţumesc pentru asta. Am ajuns la concluzia că fericirea nu-i veselă. E sfioasă şi tristă. Nu-ţi vine să sari şi să dansezi, să-ţi arunci căciula în tavan. Nu-ţi vine să chiui şi să cânţi. Îţi vine să strângi ochii şi pumnii şi să te aduni ca pentru rugăciune. Aşa sunt eu în acest moment crucial. Fericirea mi-a înflorit din nou în suflet şi-mi vine o pornire nebună să scriu.

E în mine o imensă fericire şi o tot atât de teribilă disperare. Nu ştiu cum să explic asta. Cred că tu ştii mai bine, ai început să mă cunoşti, poate mai mult decât pot să o fac eu. Trăiesc aşteptându-te şi pregătindu-mă pentru tine. Toate gândurile mele îţi aparţin. Aşa cum unii acumulează averi, eu acumulez tandreţea pe care să ţi-o dau ţie; o adun din cer şi din soare, din copaci, din flori, din valuri. Nimic nu trece prin faţa mea, frumuseţe şi bucurie, fără să te aduc în gând şi să nu le împart cu tine. Astfel, zilele n-ar avea sens, existenţa mea n-ar avea raţiune.
Eşti doar un simplu vis creat de mintea mea nebună şi darul cel promis care îmi răsună din ceruri. Te-aş fi putut oare iubi dacă erai doar o nălucă? Ţi-aş fi putut oare zâmbi? Tu nu eşti doar un vis pierdut în sufletul meu trudit de căutări care apun atunci când nu te găsesc. Nu poţi să fii o închipuire a vieţii mele mult prea triste, căci mă învălui cu iubire şi îmi faci să existe clipa ce o trăiesc...şi viaţa ce se scurge. Pentru mine, gândul că în afara ta nimeni nu poate să pătrundă în zona sentimentelor mele, a bucuriilor pe care mi le dai, e o desfătare sufletească egală cu dragostea însăşi, pură. Fiindcă e continuă, e totdeauna cu mine, e secretul meu pe care-l port printre oameni, care îmi dă siguranţa şi superioritate asupra a tot ce există pe lume. Am nevoie de tine. Mă leagă de tine, tot ce eşti tu...îmi place la tine firea ta, gândurile tale, chiar şi cele pe care nu le ştiu. Ce minunat este că exişti!Sensul începe odată cu dăruirea. Să te naşti, să trăieşti şi să mori. Să mori de suferinţă sau de fericire...pentru că fericirea nu-i veselă...e tristă!
Eu cred că viaţa se constituie din nişte drumuri care au coborâşuri, au suişuri, au curbe periculoase, au tot ce adună calităţile şi defectele unui drum…şi gropi, şi hârtoape, şi noroaie. Dar viaţa mai are şi lumină...multă seninătate. Uneori ai parte în viaţa şi de multă dragoste...de acea lumină care te năuceşte şi îţi dă puterea de a merge mai departe...îţi dă energia de care ai nevoie pentru a putea să vezi totul în jurul tău ca fiind un miracol. Dar câţi dintre noi avem sufletul deschis când răsare lumina ce poate să-ţi aducă dragostea de care ai nevoie?