Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

luni, 7 aprilie 2008

Amintiri...în clipe de neuitat

O melodie veche m-a făcut să-mi curgă lacrimile fără ca eu să ştiu că asta ar fi vrut...A făcut să-mi treacă prin faţa ochilor...toată copilăria ce mi-a fost furată...toată viaţa ce mi-a fost un chin şi o durere prin lipsa celei ce ar fi trebuit să-mi fie mamă...şi soră...şi prietenă...!!! Nu am avut parte de ele...de niciuna...de nimic...doar de lacrimi şi neînţelegere...! O durere imensă mă macină pentru că nu am putut să înţeleg...nu am putut să pătrund acolo unde nu mi-a fost permis...! Mi-au fost închise toate porţile...Nu am avut decât bucuria celui ce a ştiut să-mi fie şi tată...şi frate...şi prieten. Dar nu mi-a fost suficient. Am fost vitregită de ceea ce orice fiică îşi doreşte...dragostea de mamă...!!!
Acum suferă...acum se chinuieşte în cele mai crunte dureri....! Mă rog Domnului să o lase să se liniştească...să nu mai sufere...să poată să suporte cât mai uşor orice durere pe care o simte...! Mă rog Domnului să mă ierte dacă eu i-am greşit cu fapta sau cu gândul...!!! Mă rog Domnului să-mi dea putere să rezist....să-mi dea tărie să pot şi eu la rândul meu ierta faptul că nici acum....când durerea este cruntă pentru ea...nici acum nu poate să-mi întindă o mână pentru a i-o încălzi...o mână pentru a i-o pune la inima mea şi s-o simt ca pe o adevărată mamă...ca pe fiinţa ce mi-a dat viaţă...din dragoste ...din iubire pentru cel ce a fost tatăl meu...Doamne...iartă-mă...simţeam nevoia să scot din mine totul acum...plâng şi mă rog...şi plâng...!!! Mi-a trezit amintiri o simplă melodie...!!!
Azi...azi m-a privit în ochi...poate pentru prima dată de atâta timp de când este în chinurile groaznice ale durerii...!
Azi...i-am luat mâna...rece...albă...cu oasele mult mai ieşite la suprafaţă.....şi tot azi...pentru prima dată m-a acoperit cu cealaltă mână...m-a strâns....m-a mângâiat...am simţit pentru prima dată acea căldură părintească pe care aş fi dorit-o atât de mult pe tot parcursul copilăriei mele...a tinereţii mele...Am lăsat-o să mă mângâie....dar dintr-o dată ...parcă ceva, sau cineva îi spusese că nu e bine ce face...şi mi-a dat drumul...a lăsat să-mi cadă mâna peste pătura zgrunţuroasă de spital...
M-am uitat la ea...nu a spus nimic...mi-am coborât privirea...aş fi vrut să mai fie acel moment...să simt acea căldură...! Nu s-a mai repetat...am plecat de lângă patul ei cu barba tremurând...gata gata să cadă din ochii verzi căprui...bobiţele de lacrimi ce abia s-au abţinut să nu se prelingă cât am stat la marginea patului. Mai vreau acele clipe...mai vreau acea senzaţie...!
Cine poate să-mi mai ofere acea atingere ce m-a dus la gândul că ar fi putut fi şi altfel...m-ar fi putut iubi...m-ar fi putut strânge la pieptul ei şi mi-ar fi fost bine...
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.