Despre mine

Fotografia mea
BARLAD, Romania
Dacă vom încerca să alungăm partea întunecată a propriului EU, a propriei vieţi şi dacă vom încerca să aducem lumină acolo unde ieri era întuneric, atunci greutăţile pe care reuşim să le depăşim, fiecare latură întunecată de care reuşim să scăpăm, ne apropie de lumina iubirii; fiecare experienţă negativă este doar un pas spre lumină. Toţi merităm tot ceea ce ne poate hrăni sufletul, mintea şi spiritul, corpul şi inima. Să scăpăm de reziduurile trecutului şi să privim cu multă încredere şi iubire spre ceea ce va fi. Pentru noi toţi va veni un moment când suferinţele, oricare ar fi ele, vor înceta şi datorită propriei lupte de a aduce lumina şi iubirea în propriul EU, viaţa ne va răsplăti cu ceea ce ne dorim. Putem alunga întunericul concentrându-ne pe lumină şi iubire, în orice clipă, hrănindu-ne propriile viziuni despre iubire, pace, armonie, bucurie şi fericire.

ÎN LUMEA MEA

Vine o vreme când oricât ţi-ai sufla sufletul în o mie de părţi, păstrezi totuşi un colţ de suflet departe de intemperiile vieţii. Îmi cânt mai departe sufletul...mulţi îl ascultă, însă puţini îl aud...!

joi, 27 martie 2008

Nu-ţi mai plânge florile...!!!

Fă curăţenie în inima ta. Oferă frumuseţea faptului neîmplinit. Sunt pregătită să primesc căldura îmbrăţişărilor tale, mângâierile pe care le doream de mult. Te apropii şi laşi o picătură de rouă să învioreze trupul, cel obosit de atâta aşteptare, să cadă acea picătură peste petalele ce s-au aşezat la picioarele noastre. Îţi ofer această căldură, ţie, cel care ai pus chemarea înaintea necunoscutului. Ai provocat un suflet ascuns să-şi facă apariţia. Acum îşi cere dreptul. Nu fugi! Cunoaşterea pleacă din întuneric. Tu dă lumină şi adu la suprafaţă un cântec de dragoste...un cântec de iubire...o dorinţă uitată ce răscoleşte amintirile tinereţii. E însetată şi vrea iubirea...dorinţa necunoscută ei. Pune în braţele tale visul...lacrimile te roagă în tăcere să le laşi să plece....să nu mai poposească în sufletele noastre. Dă-le un strop de fericire...fă să înflorească copacul....dă frumuseţe crengilor prin culorile vii ale florilor...cheamă păsările să le ascultăm cântecul...cântec ce te îndeamnă să iubeşti...să trăieşti...!
Cu ochii închişi, te apropii cu mâna şi atingi scoarţa ridată a copacului...şi cauţi s-o înţelegi. Plimbi mâna uşor, să nu-ţi răneşti pielea şi te gândeşti la lucrurile tale rămase în spatele tulpinii şi la lumea de dincolo de privire. Lacrimi venind neştiute, umezesc ochii. Şi simţi cum apa curge printre riduri...în palmă, prin inimă, prin tulpină. Deschizi ochii şi...prin pânza lacrimilor, vezi florile copacului proiectate spre cer...Le vezi cum se desfac pe rând... încet...una câte una...Sunt florile iubirii ce s-au deschis din toată inima...pentru noi...pentru dragostea ce ne-o purtăm...arătându-şi frumuseţea. Apoi, vântul adie uşor, scuturându-le de inocenţă. În vânt florile încep să se zbată...presimţind sfârşitul. Strângi pumnii şi te gândeşti - prea repede i-a adus clipa înţelesul propriei existenţe...!!! Altă pală de vânt răbufneşte şi mai duce cu ea alte petale. Firav cad şi celelalte...pierzându-se prin aer sau căzând prin iarbă. Din nou...lacrimi pe buze. Tulpina e aceeaşi - ridată şi la fel de rece. Izbeşti în ea cu sete. Apoi o strângi în braţe cu putere. Nu mai este nicio floare. În locul lor a rămas durerea...a rămas urma ce nu poate fi înlocuită de alte petale...ce nu poate fi înlocuită cu alte flori. Urechea, rămasă lipită de trunchi, aude întrebarea copacului: ,,Vrei să devii fruct, spune? Nu-ţi mai plânge florile!!! Cu încredere...cu răbdare...cu dorinţă....cu speranţă...ele vor apărea iar...vor rodi în copacul pe care cu drag îl susţii...şi-ţi vor aduce bucuria în locul lacrimilor ce s-au aşternut pe chipul firav...!!!’’
Lasă să intre lumina acolo unde întunericul a încercat să te pătrundă...dă voie culorii să se instaleze peste scoarţa ridată a copacului...şi vei avea parte de zâmbetul razelor de soare ce pătrund printre crengile copacului...aducându-ţi frumuseţea pe chip....liniştea în suflet..... netezind scoarţa ce te îndeamnă să te gândeşti la câte râuri de lacrimi au trecut prin ea....
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

AŞ VREA SĂ ÎNŢELEG...!

Doar cu răbdare putem începe fiecare zi. Plecăm din întuneric, bâjbâim şi căutăm lumina care să ne deschidă noi orizonturi, noi idealuri. Dacă ne imaginăm un vis facem primul pas spre a obţine realizarea lui. Să ne făurim acest vis...să nu-l lăsăm să scape...să-l păstrăm cu sfinţenie, ca pe un bulgăre de aur. Să-l lăsăm să ne răscolească sufletul şi să ne stimuleze gândurile, pentru că el va determina cursul vieţii noastre.
Trebuie în permanenţă să ne spunem că vom reuşi să realizăm doar lucruri bune şi frumoase astăzi şi ele se vor întâmpla. Să ne acordăm şansa de a afla cât mai multe lucruri interesante şi de a cunoaşte...chiar dacă riscul este mare.
Nu putem renunţa niciodată la frumuseţea gândului nespus...frumuseţea sentimentului netrăit pentru că el există şi ne cere în cele mai nepotrivite momente. Să luptăm pentru acel moment astăzi căci mâine va fi târziu...să transformăm în realitate iubirea ce s-a născut...iubirea ce vrea să pătrundă nestingherită în inimile noastre...în sufletele noastre.
Să ne urmăm visul cu încredere şi într-o zi se va realiza.